Cind Pacatul Imbraca Haine Bisericesti – Cornel Avram

       Ce s-a intâmplat la Oradea în cadrul conferinţei Peniel este o simptomă a declinului spiritual pe care-l străbate Biserica acum. Libertinismul spiritual e mai periculos decât păcatul făţiş. În faţa păcatului demascat oamenii se opresc, dar dacă păcatul ia forme noi şi se îmbracă cu haine bisericeşti, acesta intră neobservat în Turma lui Christos.

 

        Părinţii şi bunicii noştri au aşezat anumite limite, în frică de Dumnezeu şi în urma interpretării simple şi directe a Scripturii. Chiar dacă au fost și unele exagerări, s-a vazut (chiar și în acestea) dorinţa de evlavie şi sfinţenie a înaintașilor noștri. Aceste limite au fost în continuu atacate şi extinse treptat. Fiecare mutare de hotar reprezintă baza unei noi mutări, sub pretextul: dacă e voie asta de ce nu e voie şi cealaltă? Unii credincioşi, duşi de valul mişcării libertiniste s-au obişnuit să spună (în mod indirect, bineînţeles) că evlavia e legalism şi sfinţenia e lipsă de relevanţă.

      Prezint câteva exemple de progres (să fie citit regres) în aceast declin:

 

Concertele

Limita originală – Nu permitem nici un fel de concerte (nici creştine)

Prima extindere – Sunt permise concertele, dar să fie spirituale şi ziditoare

A doua extindere – Nu avem toate aspectele sub control, aşa că vom vedea anumite ieşiri, dar să nu ne alarmăm, pentru că noi nu ne identificăm cu acele aberaţii.

A treia extindere – Nu toate concertele creştine sunt la fel, unele sunt mai liniştite iar altele mai sălbatice, cam după gusturile fiecăruia. Aşa că e acceptabilă participarea la concerte necreştine, atâta vreme cât acestea sunt mai liniştite şi decente în comparaţie cu cele… creştine.

 

Slujirea

Limita originală – Doar bărbaţii cinstiţi, ce nu au trecut prin divorţ, sunt chemaţi să slujească public ca păstori şi predicatori.

Prima extindere – In unele cazuri trebuie acceptaţi şi bărbaţi divorţaţi

A doua extindere – In urma unor chemări speciale, şi femia poate să slujească în această capacitate

A treia extindere – Şi bărbaţii şi femeile ce trăiesc în inversiune sexuală pot să slujească în straie preoţeşti

 

Pantomimele şi sportul

Limita originală – În cadrul slujbelor religioase nu se acceptă decât cântarea, rugăciunea, predicarea, mărturisiri, şi manifestările biblice ale Duhului Sfânt.

Prima extindere – Trebuie acceptate forme noi, relevante, prin care să se transmită mesajul Evangheliei. Forma nu are nici o importanţă, doar mesajul. Scopul măreţ scuză mijloacele. Dacă o şcenetă sau pantomimă transmite un mesaj frumos, de ce să fie oprită.

A doua extindere – Competiţiile sportive reprezintă o cale lucrativă de atragere a tinerei generaţii la biserică. Un meci de lupte (Jiu-Jitzu), între credincioşi (adică creştin), înainte de predicarea Evangheliei poate să fie un mare câştig pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

A treia extindere – Pentru că oricum credincioşii noştri iubesc sportul mai mult ca biserica (de câteva ori pe an, în cazul competiţiilor mari de anvergură naţională sau internaţională), de ce să stea toţi acasă la meci iar noi să ţinem predica la scaune? Aducem un TV (big screan) în biserică şi-i invităm pe toţi să participe împreună la marele eveniment sportiv. Ce frumoasă părtăşie, dacă ne rugăm cu foc, s-ar putea chiar să câştige echipa favorită!

 

Închinarea

Limita originală – Modelul nostru va fi biserica primară

Prima extindere – Expresiile biblice: Amin, Aleluia, Slăvit să fie Domnul, nu mai sunt relevante pentru noua generaţie. Bătaia din palme (oricum e biblică), va înlocui manifestările vechi.

A doua extindere – Dacă s-a acceptat bătaia din palme, nu e păcat să se accepte şi ţipetele şi fluierăturile, şi aburii ce ies de sub scenă, şi orga de lumini.

A treia extindere – Dacă s-au acceptat formele de manifestare ale celor din lume ca să fim relevanţi, orice metodă care adună oameni e acceptabilă, inclusiv comedie creştină, dramă creştină, dans coreografic creştin, etc…
     Nu cred ca e nevoie să folosesc alte exemple, declinul e vizibil. Acest neopăgânism a cuprins multe comunităţi. Provocarea mea pentru fiecare credincios este să-şi revizuiască şi limitele şi direcţia. Numai o întoarcere din nou la valorile promovate de Sfintele Scripturi ne poate vindeca.

      Avem două variante: ori ne vom identifica cu Christos ori cu lumea. Nu putem să le realizăm pe amândouă deodată. În ritmul acesta de alunecare, în scurtă vreme Biserica nu va mai avea unde să-i cheme pe cei din lume, deoarece ea, Biserica, va fi ca lumea. În cel mai fericit caz se vor face transferuri de membri şi schimbări de religii.
      Vestirea Evangheliei este o lucrare spirituală în care vrem să folosim armele Duhului Sfânt, alaturi de abilităţile sau darul ce Dumnezeu ni le-a dat. Scenetele şi pantomimele creează actori, artişti, dansatori, şi vedete. Unde işi găsesc toate acestea locul în Scriptură? De când Biserica Domnului Isus are nevoie de actori, artişti, dansatori, şi stele pentru a transmite mesajul sfânt, mântuitor, al Evangheliei? Cine le-a încredinţat loc această responsabilitate? Şi odată ce aceste forme şi metode sunt acceptate, cine va mai putea aşeza limite? Pilda fiului risipitor este deosebit de frumoasă aşa cum e aşezată pe paginile Scripturii şi predicată de oamenii lui Dumnezeu. Cine nu înţelege cele două expresii folosite de Evanghelistul Luca: “şi-a risipit averea ducând o viaţă destrăbălată” şi “ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate”, e prea mic şi nu trebuie să înţeleagă, sau nu are capacitatea intelectuală necesară unei înţelegeri adecvate a adevărurilor simple. În cazul în care vrem să arătăm în imagini acest adevăr din viaţa căzută a fiului risipitor, orice imagine este prea mult.

    Din păcate trăim într-o lume ce caută distracţie, divertisment şi vedetism. Evanghelia nu promovează ci mai degrabă condamnă aceste trăsături. Punând împreună lucrurile ce trebuie să stea separat, devenim un fel de amestec otrăvitor ce în final va trebui vărsat din gura Domnului (vezi Apoc. 3.16).

Cornel Avram

Marius Cruceru – Predici Excelente De Actualitate – Iris Seri De Tineret

Aici gasiti predici extraordinare pentru familie, tinerii inainte de casatorie si altele……..

http://tineretiris.ro/

Surorilor… Imbracamintea Voastra I-i Duce Pe Frati In Ispita?

Aici puteti asculta aceasta predica cu traducere

http://www.viddler.com/explore/cst179/videos/189/26.74/

SA INTELEGEM CIT DE MARE ESTE DUMNEZEU – WOW!

Natura si Importanța Pocăinței !

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                              pastor  Gelu Păcurar

Mântuirea este negreșit darul lui Dumnezeu, dar ea este condiționată de pocăința și credința omului. Pocăința și credința nu pot fi niciodată separate, ci ele sunt prezente întotdeauna împreună în inima celui mântuit. Vă invit astăzi să medităm la primul din cele două elemente amintite, anume la importanța și natura pocăinței. „Pocăință” nu este un cuvânt de proveniență exclusiv religioasă, ci el provine din cultura popoarelor orientale. Un călător care își dă seama că merge într-o direcție greșită trebuia să se oprească, apoi se reorienta și pornea în direcția corectă. Această reîntoarcere sau reorientare pe plan spiritual este pocăința. Dacă direcția unui călător pe drumul vremelnic al vieții este spre gunoaiele pământului, el trebuie să se reorienteze spre tezaurul cerului. Direcția care conduce la pierzare și moarte trebuie urgent schimbată. Nu este suficient să spui „o îmi pare rău că sunt în direcție greșită,” ci trebuie să te întorci hotărât spre direcția corectă, părăsind și marcând ca atare traseul greșit. Importanța pocăinței Proorocii din Vechiul Testament au înțeles valoarea pocăinței și au proclamat-o națiunii lor. Ieremia a făcut apel stăruitor la poporul său să își recunoască starea și să o schimbe (Ieremia 8:6). Isaia a spus și el în repetate rânduri că mulțimea jertfelor și sărbătorilor nu pot înlocui schimbarea inimii (capitolul 1 din Isaia). Darurile aduse la Templu nu pot ține locul unei stări spirituale dorite de Dumnezeu în viața noastră. Dacă toată viața ta ar fi un singur pelerinaj, dacă tot ce ai ar fi dăruit lui Dumnezeu încă nu ar fi suficient pentru a-ți răscumpăra sufletul. În Noul Testament, proclamarea lui Ioan Botezătorul a început cu o chemare la pocăință: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Același mesaj l-a avut și Hristos când a început să predice (Matei 4:17). Vorbind despre tragedia prăbușirii turnului din Siloam, Domnul Isus a spus „dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13:3-5). Ucenicii trimiși de Hristos „au plecat și au propovăduit pocăința” (Marcu 6:12), iar Petru în Ziua Cincizecimii a răspuns la întrebarea mulțimii „fraților ce să facem?” cu răspunsul direct și clar „pocăiți-vă, și şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre” (Fapte 2:38). Apostolul Pavel a predicat și el în Areopagul din Atena unde a precizat că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta” (Fapte 17:30-31). Aspectele ființei umane care implică schimbare prin pocăință Pocăința este mai degrabă o atitudine decât o experiență de moment. Ea produce schimbarea lucrurilor care nu sunt așa cum ar trebui și nu doar constatarea și recunoașterea acestora. Gândirea este primul aspect al ființei umane schimbat prin pocăință. Sentimentele omului sunt transformate, iar pocăința nu va fi confundată cu tristețea sau cu regretul. Voința este schimbată și ea prin pocăință, aducând dorințe noi legate de trăirea vieții lângă Dumnezeu, de a împlini Scriptura, de a îndrepta o nedreptate, de a repara pe cât posibil un rău făcut. Mijloacele prin care este produsă pocăința Dacă distanța dintre noi și Dumnezeu ar fi estimată în mii de pași, ea nu este înlăturată prin deplasarea unei singure părți. Chiar dacă un singur pas este făcut de om, acesta este responsabilitatea lui, iar Dumnezeu va face toți ceilalți pași spre om. În primul rând avem latura divină a pocăinței, așa cum este ea prezentată de Scriptură în versete ca cel din 2 Timotei 2:25 unde se spune despre atitudinea noastră față de potrivnici că robul Domnului trebuie „să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului.” În același timp, deși pocăința este o lucrare făcută de Dumnezeu în viața noastră, ea este și o responsabilitate a noastră. Bunătatea lui Dumnezeu este un factor motivator care lucrează și îndeamnă inima noastră la pocăință (Romani 2:4). Dacă omul nu răspunde într-un mod potrivit poruncii lui Dumnezeu, El poate lovi cu nuiaua pentru a produce pocăință (Evrei 12:10). Latura umană a pocăinței este evidentă din felul în care Biblia aduce porunca pocăinței la diateza reflexivă: „pocăiți-vă!” Zdrobirea eului rămâne responsabilitatea fiecăruia în parte, urmată de mărturisire, apelul pentru iertare adresat lui Dumnezeu, așa cum a făcut David în Psalmul 51, când a cerut lui Dumnezeu „Doamne ai milă… șterge…spală… curățește… zidește… sprijinește-mă!” Numai printr-un asemenea apel sincer în timpul procesului prilejuit de Dumnezeu prin pocăință va putea orice suflet să spună „voi învăța căile tale… voi cânta… voi jertfi.”

CELE 7 BISERICI DIN APOCALIPSA SI INSEMNATATEA LOR

Mulţi cred că primele trei scrisori sunt consecutive, iar că ultimele patru sunt simultane, mergând până la Răpire. Conform acestei concepţii, epocile în care poate fi împărţită în general istoria bisericii ar fi următoarele:

1. Efes: Biserica primului veac a fost, în general, vrednică de laudă, dar deja la această dată îşi părăsise dragostea dintâi.

2. Smirna: Biserica situată între primul şi al patrulea veac, care a suferit persecuţii sub domnia împăraţilor romani.

3. Pergam: În timpul veacului al patrulea şi al cincilea, creştinismul a fost recunoscut ca religie oficială, sub patronajul lui Constantin.

4. Tiatira: Din secolul al şaselea până în al cincisprezecelea, biserica romano-catolică a deţinut, în mare măsură, controlul asupra creştinătăţii, până când a fost zguduită de Reformă. În răsărit, a domnit biserica ortodoxă.

5. Sardis: Secolele al şaisprezecelea şi al şaptesprezecelea constituie perioada imediat următoare Reformei. Lumina Reformei a început curând să pălească.

6. Filadelfia: În veacurile al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea au existat multe treziri şi mari mişcări misionare.

7. Laodiceea: Biserica zilelor de pe urmă este înfăţişată drept căldicică şi apostată. Este biserica liberalismului şi a ecumenismului.

Fiecare biserică îşi are caracterul distinct. Phillips le-a atribuit următoarele titluri, care exprimă trăsăturile dominante:

• Efes, biserica fără dragoste;

• Smirna, biserica persecutată;

• Pergam, biserica prea îngădui toare;

• Tiatira, biserica ce face compromisuri;

• Sardis, biserica ce dormitează;

• Filadelfia, biserica cu prilejuri;

• Laodiceea, biserica ce se complace.

Walvoord descrie problemele lor în termenii următori:

(1) pe cale de a-şi pierde dragostea dintâi;

(2) se teme de suferinţă;

(3) abateri doctrinare;

(4) abateri morale;

(5) mortăciune spirituală;

(6) nu se ţine tare;

(7) stare de căldicel.

 

 

traducere Dorin Motz

7 PECETI, 7 TRIMBITE, 7 POTIRE – NECAZUL CEL MARE

În perioada Marii Strâmtorări, pecetea a şaptea conţine cele şapte trâmbiţe. De asemenea, trâmbiţa a şaptea conţine cele şapte potire ale judecăţilor. Astfel Perioada Tribulaţiei ar putea fi prezentată sub forma următoarei

diagrame:

PECEŢI

1 2 3 4 5 6 7

                                TRÂMBIŢE

                                  1 2 3 4 5 6 7

                                                               POTIRE

                                                              1 2 3 4 5 6 7

 

 

Parantezele din Apocalipsa

Diagrama de mai sus ne oferă firul principal al gândirii ce străbate cartea Apocalipsa. Dar, pe măsură ce înaintăm pe firul naraţiunii, întâlnim frecvente întreruperi, care-i fac posibilă prezentarea către cititor a unor mari personalităţi şi evenimente din perioada Marii Strâmtorări.

Unii scriitori le-au numit „paranteze“ sau „intercalări“.

Iată câteva dintre paranteze

 

  • Cei 144.000 de sfinţi evrei pecetluiţi

(7:1-8).

  • Credincioşii dintre Neamuri care aparţin

acestei perioade (7:9-17).

  • Îngerul tare cu cărticica (sulul, cap. 10).

  • Cei doi martori (11:3-12).

  • Israel şi balaurul (cap. 12).

  • Cele două fiare (cap. 13).

  • Cei 144.000 cu Cristos pe Muntele Sion

(14:1-5).

  • Îngerul cu evanghelia veşnică (14:6, 7).

  • Anunţul preliminar al căderii Babilonu lui

(14:8).

  • Avertismentul adresat închinătorilor fiarei

(14:9-12).

  • Secerişul şi culesul viei (14:14-20).

  • Distrugerea Babilonului (17:1–19:3).

 

Simbolurile din Apocalipsa

O mare parte a limbajului Apocalipsei este simbolic. Numerele, culorile, minerale le, giuvaierele, fiarele, stelele şi sfeşnicele sunt folosite cu toate pentru a reprezenta persoane, lucruri sau adevăruri, sunt clar explicate chiar în cuprinsul cărţii.

De pildă, cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici (1:20); marele balaur este

Diavolul sau Satan (12:9). Indicii despre sensul altor simboluri se găsesc în alte părţi ale Bibliei. Cele patru fiinţe vii (4:6) sunt aproape identice cu cele patru fiinţe vii din Ezechiel 1:5-14. La Ezechiel 10:20 ele sunt identificate ca heruvimi. Leopardul, ursul şi leul (13:2) ne amintesc de Daniel 7, unde aceste fiare sălbatice se referă la imperii mondiale: Grecia, Persia şi Babilonul. Alte simboluri nu par să fie clar explicate în Scripturi, ceea ce înseamnă că va trebui să fim cu foarte mare băgare de seamă când vom încerca să le desluşim sensul.

 

Spectrul cărţii

Studiind Apocalipsa, ca în cazul oricărui studiu al Bibliei, trebuie să avem mereu în vedere distincţia dintre biserică şi Israel. Biserica este un popor ceresc, binecuvântată cu binecuvântări spirituale şi chemată să se împărtăşească din gloria lui Cristos, ca Mi- reasă a Lui. Israel este poporul străvechi şi pământesc al lui Dumnezeu, căruia Dumne- zeu i-a făgăduit ţara Israel şi o împărăţie pământească literală sub domnia lui Mesia. Biserica adevărată este menţionată în primele trei capitole, dar n-o mai întâlnim până la Nunta Mielului, din capitolul 19:6-10. Perioada Tribulaţiei (4:1–19:5) are un caracter primordial evreiesc.

 E bine să recunoaştem că nu toţi creştinii interpretează cartea Apocalipsei în maniera schiţată mai sus. Unii cred că această carte s-a împlinit integral în perioada primară a istoriei bisericii. Alţii susţin că Apocalipsa ne prezintă o imagine continuă a epocii Bise ricii, din vremea lui Ioan până la sfârşit.

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu, cartea Apocalipsei ne învaţă nebunia de a trăi pentru lucruri care vor trece în curând. Totodată ea ne îndeamnă să mărturisim celor care pier şi ne încurajează să aşteptăm în răbdare Întoarcerea Domnului. Pentru necredincios, cartea Apocalipsa este o gravă atenţionare cu privire la groaznica pierzare care îi aşteaptă pe toţi cei care Îl resping pe Mântuitorul.

 

Traducere Doru Motz

Dorinta Unui Tinar – Scrisoare Deschisa Catre Pastori

 

 

Scrisoare deschisa ptr pastori ,frati lucratori si nu numai…

 

Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu. Dorintele de mai jos reprezinta ceea ce ne doare si ceea ce am dori sa auzim de la voi. Intelegem ca viata de pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin predicile voastre. De aceea va rog in Numele Domnului Isus:

Spuneti-ne
de faptul ca putem avea fanfare si coruri profesioniste, solisti si predicatori exceptionali si totusi, doar sa ne mearga numele ca traim. (vezi Biserica din Sardes).

Spuneti-ne
ca putem avea programe incarcate de puncte, organizate ca la carte, fara prezenta Domnului in ele. (vezi Biserica din
Laodicea careia ii spune Domnul: Iată Eu stau la uşă, şi bat )

Spuneti-ne
mai multe marturii din viata voastra, din experientele cu Domnul ce le-ati trait voi si mai putine din vietile misionarilor care au trait cu nu stiu cate sute de ani in urma&hellip

Spuneti-le baietilor tineri ca pornogrofia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa. Spuneti-le fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit covorul din odaita decat cel din fata oglinzii.

Spuneti-ne ca o ora de rugaciune face mai mult decat 10 ore pe yahoo messenger.

Spuneti-ne
ca NU vom vedea Canaanul daca credem ca Isus e o stanca pe care o lovesti cand ai nevoie de apa. Spuneti-ne ca Isus nu e o trusa de prim ajutor la care alergi doar cand copilul are o boala fizica, ci e acelasi Domn la care ar trebui parintii sa alerge si cand copiii sunt loviti de boli spirituale.

Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5, ca Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.

Spuneti-ne ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului.

NU ne spuneti
ca pacatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneti doar de HAR ci amintiti-ne ca Christos e si un foc mistuitor. Spuneti-ne ca Recabitii au fost incercati in singurul lucru care il putea face mai usor din tot ce le-a poruncit tatal lor. Cu siguranta era mai usor pentru Ieremia sa le ceara sa bea vin decat sa isi faca case. Si era mai usor si pentru ei sa se scuze ca cel mai mare proroc din tara le-a cerut asta. Spuneti-ne asadar ca parintii nostrii au fost oameni verticali, care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem” principiile lor prin caminele studentesti de la facultate.


Spuneti-ne
ca bunicii nostrii preferau o vizita la orfani, vaduve sau bolnavi, intre cele doua programe de duminica decat trei ore de somn. Spuneti-ne ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua, iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.

Spuneti-ne
ca ei plangeau la fiecare predica, noi mai mult zambim.

Spuneti-ne ca praful de pe Biblia noastra ne va condamna in ziua judecatii daca nu o citim si nu o traim.

Cand stiti
ca urmeaza o duminica, sau joi, sau orice alta zi cand trebuie sa ne aduceti un mesaj, va rugam stati mai mult pe genunchi decat in fata buletinelor de stiri.

Spuneti-ne dragi predicatori ADEVARUL, fara sa va fie teama ca nu veti fi alesi la urmatoarele alegeri in comitet. Adevarul a biruit in arenele romane, cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa-l traiasca.

Spuneti-ne
sa ne rugam ca Domnul sa scoate proroci, oameni care au daruri de vindecare, nu va multumiti ca in biserica aveti doar oameni care stiu sa spuna poezii. Oratori buni sunt si in lume. Profesionalism gasim si la filarmonica. Ceea ce dorim este mai multe prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”. Mai multa rugaciune si mai putin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putina exegeza si teologie.

Spuneti-ne ca exista si IAD nu doar rai.

Spuneti-ne
ca putem sti capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad daca nu le implinim.

Spuneti-ne ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca si Dima, daca nu avem o relatie cu Domnul personala.

Nu va multumiti
ca aveti in biserica oameni care va lauda. Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenta dintre Pavel si alti predicatori a fost ca el nu a amestecat sfintenia cu nelegiurea. Vroia oameni care sa fie sfinti. Si pentru ca vroia asta, a fost batut cu nuiele. De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si pe Sila de&hellipaplauze.

Am citit despre o tanara care 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia. Si tatal ei slujitor in adunare. Spuneti-le la astfel de parinti ca pocainta din familie e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.

Chemati-ne
mai aproape de Isus, la o viata adevarata de pocainta. Chemati-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemati-ne la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati.

Va multumesc,

Un tanar ce traieste inca in Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisa spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.

 

O Predica De Cercetare Deosebita – in bis. Ortodoxa Vladimir Pustan(4)

RAPIREA si ZIUA DOMNULUI DOUA EVENIMENTE SEPARATE

Rapirea si Ziua Domnului. Ca rezultat al studierii Cuvantului de pana acum, am ajuns la concluzia ca Rapirea si Ziua Domnului sunt doua evenimente separate, care nu se aseamana cu nimic, ci sunt total contrastante. Cand compari pasajele majore care se refera la Rapire (1Tes 4.13-17; 1Cor 15.51-53; Ioan 14.1-3) cu cele care se refera la A Doua Venire (Ioel 3.12-16; Apoc 19.11-21; Zah 14.1-5; Mat 24.29-31) cateva diferente sunt clare:

Rapirea:

a) Sfintii il intalnesc pe Domnul Isus in vazduh, nici unii nu ating pamantul

b) Nici o judecata nu este mentionata ca parte din eveniment

c) Nu se spune nimic despre Imparatia lui Cristos

d) In aceeasi masura, cei morti si cei vii la acest moment li se dau trupuri de slava

e) Apare inante de Ziua Domnului

f) Este iminenta

g) Cristos se intoarce in ceruri cu Biserica

h) Dupa Rapire credinciosii sunt luati, necredinciosii sunt lasati pe pamant

Venirea a Doua a Domnului Isus

a) Cristos atinge pamantul in locul geografic numit Muntele Maslinilor

b) Judecatile sunt parte majora a evenimentului

c) Venirea este urmata imediat de stabilirea Imparatiei

d) Doar sfintilor morti li se dau trupuri de slava

e) Apare dupa mania Zilei Domnului (macelul din Valea Izreelului)

f) Este precedata de semne

g) Cristos coboara si ramane pe pamant

h) Dupa Venire, necredinciosii sunt suprimati, doar credinciosii sunt lasati pe pamant

Aceste diferente clare indica un singur adevar: cele doua evenimente sunt diferite… altfel din punct de vedere hermeneutic nu poti ajunge la un numitor comun! 

 ………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Cel de-al treilea Templu. Deoarece ar fi fost prea simpu sa dau textul si apoi sa comentez, voi mai adauga si celelalte Temple de dragul claritatii si importantei informatiei. Tabernacolul – plan detailat oferit de Moise dupa modelul celui ceresc.

Templul lui Solomon – Planuit de David, construit de Solomon, distrus de Nebucadnetar (supranumit Primul Templu)

Templul lui Zorobabel – construit dupa exil, desacralizat de Antioh Epifanul, rededicat in timpul Macabeilor, restaurat de Irod cel Mare, distrus de romani (supranumit Cel de-al Doilea Templu).

Templul prezent – in inima celor credinciosi, iar ca realitate corporata, Biserica Templul din Apocalipsa 11 – in perioada Necazului cel Mare va fi construit cu ajutorul lui Anticrist, care-l va si desacraliza (supranumit Cel de-al Treilea Templu – Dan 9.2; Mat 24.15; 2Tes 2.4)

Templul Milenal – Vazut de Ezechiel, va fi contruit de Isus Mesia in timpul Domniei de 1000 de ani (Supranumit Ce-l de-al Patrulea Templu – Ez 40.1-42.20; Zah 6.12,13)

Templul Etern – va fi cel mai mare Templu din toate timpurile (Apoc 21.22; 22.1-21) Biblia este foarte clara cand descrie ceva, asa ca studentul Scripturii trebuie sa citeasca pentru a descoperi detalii importante! 

Mesia si Anticrist in Daniel 9. Privitor la ideea ca Daniel 9.27 este o explicatie a lui 9.26 consider ca este o grava eroare gramaticala, oricat de bine jertfa Domnului Isus ar explica incetarea jerfelor. Pentru a discuta pe text, l-am pus mai jos: Daniel 9:26-27 26 Dupã aceste sasezeci si douã de sãptãmîni, unsul va fi stîrpit, si nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea si sfîntul Locas, si sfîrsitul lui va fi ca printr’un potop; este hotãrît cã rãzboiul va tinea pînã la sfîrsit si împreunã cu el si pustiirile. 27 El va face un legãmînt trainic cu multi, timp de o sãptãmînã, dar la jumãtatea sãptãmînii va face sã înceteze jertfa si darul de mîncare, si pe aripa urîciunilor idolesti va veni unul care pustieste, pînã va cãdea asupra celui pustiit prãpãdul hotãrît.“ In versetul 26 la inceput subiectul frazei este Unsul (Mesia) care va fi starpit (de fapt in original verbul se traduce prin a fost taiat – o expresie dedicata pentru pedeapsa capitala) si nu va avea nimic (invierea). Apoi subiectul se schimba pe poporul unui domn (lider, sau print in original), dupa care in versetul 27 verbul folosit la 3 singular masculin se refera la acel lider (un ultim reprezentant al celor care au daramat Sfantul Locas), care va face sa inceteze jertfa, nu inainte de a confirma un legamant cu Israelul. Mesia din v 26 nu este aceeasi persoana cu cea din v 27, deoarece subiectul se schimba, iar antecedentul lui “el” nu este Mesia, ci Anticristul! Temeiul pentru care intre saptamana 69 si 70 este o perioada de timp ca o paranteza (anume timpul Bisericii) este ca Daniel se roaga ca Dumnezeu sa considere prima deportare pentru cei 70 de ani randuiti pentru exil, dar si ca sa stie ce se va intampla cu poporul lui. Daniel este batran deacuma si vrea sa stie viitorul lui Israel si a Templului. Dumnezeu ii descopera exact ceea ce cerut: timpul si istoria lui Israel. Deoarece subiectul nu era Biserica, Dumnezeu lasa ca aceasta vale din perspectiva profetica sa ramana un mister peste timp! Cand Biserica va fi Rapita, atunci paranteza se inchide, iar ceasul lui Israel va incepe iar sa ticaie. Dumnezeu ii descopera ce se va intampla cu Anticrist, deoarece acesta este in tangenta cu Israel in Necazul cel Mare.

Cristian Pana