Natura si Importanța Pocăinței !
pastor Gelu Păcurar
Mântuirea este negreșit darul lui Dumnezeu, dar ea este condiționată de pocăința și credința omului. Pocăința și credința nu pot fi niciodată separate, ci ele sunt prezente întotdeauna împreună în inima celui mântuit. Vă invit astăzi să medităm la primul din cele două elemente amintite, anume la importanța și natura pocăinței. „Pocăință” nu este un cuvânt de proveniență exclusiv religioasă, ci el provine din cultura popoarelor orientale. Un călător care își dă seama că merge într-o direcție greșită trebuia să se oprească, apoi se reorienta și pornea în direcția corectă. Această reîntoarcere sau reorientare pe plan spiritual este pocăința. Dacă direcția unui călător pe drumul vremelnic al vieții este spre gunoaiele pământului, el trebuie să se reorienteze spre tezaurul cerului. Direcția care conduce la pierzare și moarte trebuie urgent schimbată. Nu este suficient să spui „o îmi pare rău că sunt în direcție greșită,” ci trebuie să te întorci hotărât spre direcția corectă, părăsind și marcând ca atare traseul greșit. Importanța pocăinței Proorocii din Vechiul Testament au înțeles valoarea pocăinței și au proclamat-o națiunii lor. Ieremia a făcut apel stăruitor la poporul său să își recunoască starea și să o schimbe (Ieremia 8:6). Isaia a spus și el în repetate rânduri că mulțimea jertfelor și sărbătorilor nu pot înlocui schimbarea inimii (capitolul 1 din Isaia). Darurile aduse la Templu nu pot ține locul unei stări spirituale dorite de Dumnezeu în viața noastră. Dacă toată viața ta ar fi un singur pelerinaj, dacă tot ce ai ar fi dăruit lui Dumnezeu încă nu ar fi suficient pentru a-ți răscumpăra sufletul. În Noul Testament, proclamarea lui Ioan Botezătorul a început cu o chemare la pocăință: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Același mesaj l-a avut și Hristos când a început să predice (Matei 4:17). Vorbind despre tragedia prăbușirii turnului din Siloam, Domnul Isus a spus „dacă nu vă pocăiți, toți veți pieri la fel” (Luca 13:3-5). Ucenicii trimiși de Hristos „au plecat și au propovăduit pocăința” (Marcu 6:12), iar Petru în Ziua Cincizecimii a răspuns la întrebarea mulțimii „fraților ce să facem?” cu răspunsul direct și clar „pocăiți-vă, și şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre” (Fapte 2:38). Apostolul Pavel a predicat și el în Areopagul din Atena unde a precizat că Dumnezeu „porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta” (Fapte 17:30-31). Aspectele ființei umane care implică schimbare prin pocăință Pocăința este mai degrabă o atitudine decât o experiență de moment. Ea produce schimbarea lucrurilor care nu sunt așa cum ar trebui și nu doar constatarea și recunoașterea acestora. Gândirea este primul aspect al ființei umane schimbat prin pocăință. Sentimentele omului sunt transformate, iar pocăința nu va fi confundată cu tristețea sau cu regretul. Voința este schimbată și ea prin pocăință, aducând dorințe noi legate de trăirea vieții lângă Dumnezeu, de a împlini Scriptura, de a îndrepta o nedreptate, de a repara pe cât posibil un rău făcut. Mijloacele prin care este produsă pocăința Dacă distanța dintre noi și Dumnezeu ar fi estimată în mii de pași, ea nu este înlăturată prin deplasarea unei singure părți. Chiar dacă un singur pas este făcut de om, acesta este responsabilitatea lui, iar Dumnezeu va face toți ceilalți pași spre om. În primul rând avem latura divină a pocăinței, așa cum este ea prezentată de Scriptură în versete ca cel din 2 Timotei 2:25 unde se spune despre atitudinea noastră față de potrivnici că robul Domnului trebuie „să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului.” În același timp, deși pocăința este o lucrare făcută de Dumnezeu în viața noastră, ea este și o responsabilitate a noastră. Bunătatea lui Dumnezeu este un factor motivator care lucrează și îndeamnă inima noastră la pocăință (Romani 2:4). Dacă omul nu răspunde într-un mod potrivit poruncii lui Dumnezeu, El poate lovi cu nuiaua pentru a produce pocăință (Evrei 12:10). Latura umană a pocăinței este evidentă din felul în care Biblia aduce porunca pocăinței la diateza reflexivă: „pocăiți-vă!” Zdrobirea eului rămâne responsabilitatea fiecăruia în parte, urmată de mărturisire, apelul pentru iertare adresat lui Dumnezeu, așa cum a făcut David în Psalmul 51, când a cerut lui Dumnezeu „Doamne ai milă… șterge…spală… curățește… zidește… sprijinește-mă!” Numai printr-un asemenea apel sincer în timpul procesului prilejuit de Dumnezeu prin pocăință va putea orice suflet să spună „voi învăța căile tale… voi cânta… voi jertfi.”
CELE 7 BISERICI DIN APOCALIPSA SI INSEMNATATEA LOR
Mulţi cred că primele trei scrisori sunt consecutive, iar că ultimele patru sunt simultane, mergând până la Răpire. Conform acestei concepţii, epocile în care poate fi împărţită în general istoria bisericii ar fi următoarele:
1. Efes: Biserica primului veac a fost, în general, vrednică de laudă, dar deja la această dată îşi părăsise dragostea dintâi.
2. Smirna: Biserica situată între primul şi al patrulea veac, care a suferit persecuţii sub domnia împăraţilor romani.
3. Pergam: În timpul veacului al patrulea şi al cincilea, creştinismul a fost recunoscut ca religie oficială, sub patronajul lui Constantin.
4. Tiatira: Din secolul al şaselea până în al cincisprezecelea, biserica romano-catolică a deţinut, în mare măsură, controlul asupra creştinătăţii, până când a fost zguduită de Reformă. În răsărit, a domnit biserica ortodoxă.
5. Sardis: Secolele al şaisprezecelea şi al şaptesprezecelea constituie perioada imediat următoare Reformei. Lumina Reformei a început curând să pălească.
6. Filadelfia: În veacurile al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea au existat multe treziri şi mari mişcări misionare.
7. Laodiceea: Biserica zilelor de pe urmă este înfăţişată drept căldicică şi apostată. Este biserica liberalismului şi a ecumenismului.
Fiecare biserică îşi are caracterul distinct. Phillips le-a atribuit următoarele titluri, care exprimă trăsăturile dominante:
• Efes, biserica fără dragoste;
• Smirna, biserica persecutată;
• Pergam, biserica prea îngădui toare;
• Tiatira, biserica ce face compromisuri;
• Sardis, biserica ce dormitează;
• Filadelfia, biserica cu prilejuri;
• Laodiceea, biserica ce se complace.
Walvoord descrie problemele lor în termenii următori:
(1) pe cale de a-şi pierde dragostea dintâi;
(2) se teme de suferinţă;
(3) abateri doctrinare;
(4) abateri morale;
(5) mortăciune spirituală;
(6) nu se ţine tare;
(7) stare de căldicel.
traducere Dorin Motz
7 PECETI, 7 TRIMBITE, 7 POTIRE – NECAZUL CEL MARE
În perioada Marii Strâmtorări, pecetea a şaptea conţine cele şapte trâmbiţe. De asemenea, trâmbiţa a şaptea conţine cele şapte potire ale judecăţilor. Astfel Perioada Tribulaţiei ar putea fi prezentată sub forma următoarei
diagrame:
PECEŢI
1 2 3 4 5 6 7
TRÂMBIŢE
1 2 3 4 5 6 7
POTIRE
1 2 3 4 5 6 7
Parantezele din Apocalipsa
Diagrama de mai sus ne oferă firul principal al gândirii ce străbate cartea Apocalipsa. Dar, pe măsură ce înaintăm pe firul naraţiunii, întâlnim frecvente întreruperi, care-i fac posibilă prezentarea către cititor a unor mari personalităţi şi evenimente din perioada Marii Strâmtorări.
Unii scriitori le-au numit „paranteze“ sau „intercalări“.
Iată câteva dintre paranteze
-
Cei 144.000 de sfinţi evrei pecetluiţi
(7:1-8).
-
Credincioşii dintre Neamuri care aparţin
acestei perioade (7:9-17).
-
Îngerul tare cu cărticica (sulul, cap. 10).
-
Cei doi martori (11:3-12).
-
Israel şi balaurul (cap. 12).
-
Cele două fiare (cap. 13).
-
Cei 144.000 cu Cristos pe Muntele Sion
(14:1-5).
-
Îngerul cu evanghelia veşnică (14:6, 7).
-
Anunţul preliminar al căderii Babilonu lui
(14:8).
-
Avertismentul adresat închinătorilor fiarei
(14:9-12).
-
Secerişul şi culesul viei (14:14-20).
-
Distrugerea Babilonului (17:1–19:3).
Simbolurile din Apocalipsa
O mare parte a limbajului Apocalipsei este simbolic. Numerele, culorile, minerale le, giuvaierele, fiarele, stelele şi sfeşnicele sunt folosite cu toate pentru a reprezenta persoane, lucruri sau adevăruri, sunt clar explicate chiar în cuprinsul cărţii.
De pildă, cele şapte stele sunt îngerii celor şapte biserici (1:20); marele balaur este
Diavolul sau Satan (12:9). Indicii despre sensul altor simboluri se găsesc în alte părţi ale Bibliei. Cele patru fiinţe vii (4:6) sunt aproape identice cu cele patru fiinţe vii din Ezechiel 1:5-14. La Ezechiel 10:20 ele sunt identificate ca heruvimi. Leopardul, ursul şi leul (13:2) ne amintesc de Daniel 7, unde aceste fiare sălbatice se referă la imperii mondiale: Grecia, Persia şi Babilonul. Alte simboluri nu par să fie clar explicate în Scripturi, ceea ce înseamnă că va trebui să fim cu foarte mare băgare de seamă când vom încerca să le desluşim sensul.
Spectrul cărţii
Studiind Apocalipsa, ca în cazul oricărui studiu al Bibliei, trebuie să avem mereu în vedere distincţia dintre biserică şi Israel. Biserica este un popor ceresc, binecuvântată cu binecuvântări spirituale şi chemată să se împărtăşească din gloria lui Cristos, ca Mi- reasă a Lui. Israel este poporul străvechi şi pământesc al lui Dumnezeu, căruia Dumne- zeu i-a făgăduit ţara Israel şi o împărăţie pământească literală sub domnia lui Mesia. Biserica adevărată este menţionată în primele trei capitole, dar n-o mai întâlnim până la Nunta Mielului, din capitolul 19:6-10. Perioada Tribulaţiei (4:1–19:5) are un caracter primordial evreiesc.
E bine să recunoaştem că nu toţi creştinii interpretează cartea Apocalipsei în maniera schiţată mai sus. Unii cred că această carte s-a împlinit integral în perioada primară a istoriei bisericii. Alţii susţin că Apocalipsa ne prezintă o imagine continuă a epocii Bise ricii, din vremea lui Ioan până la sfârşit.
Pentru toţi copiii lui Dumnezeu, cartea Apocalipsei ne învaţă nebunia de a trăi pentru lucruri care vor trece în curând. Totodată ea ne îndeamnă să mărturisim celor care pier şi ne încurajează să aşteptăm în răbdare Întoarcerea Domnului. Pentru necredincios, cartea Apocalipsa este o gravă atenţionare cu privire la groaznica pierzare care îi aşteaptă pe toţi cei care Îl resping pe Mântuitorul.
Traducere Doru Motz
Dorinta Unui Tinar – Scrisoare Deschisa Catre Pastori
Scrisoare deschisa ptr pastori ,frati lucratori si nu numai…
Dragi frati care ne aduceti Cuvantul din partea Lui Dumnezeu. Dorintele de mai jos reprezinta ceea ce ne doare si ceea ce am dori sa auzim de la voi. Intelegem ca viata de pe pamant e o sansa de a o trai cu lumea sau cu Dumnezeu. Am ales sa o traim cu Dumnezeu de aceea ne pasa ce sfaturi primim prin predicile voastre. De aceea va rog in Numele Domnului Isus:
Spuneti-ne de faptul ca putem avea fanfare si coruri profesioniste, solisti si predicatori exceptionali si totusi, doar sa ne mearga numele ca traim. (vezi Biserica din Sardes).
Spuneti-ne ca putem avea programe incarcate de puncte, organizate ca la carte, fara prezenta Domnului in ele. (vezi Biserica din Laodicea careia ii spune Domnul: Iată Eu stau la uşă, şi bat )
Spuneti-ne mai multe marturii din viata voastra, din experientele cu Domnul ce le-ati trait voi si mai putine din vietile misionarilor care au trait cu nu stiu cate sute de ani in urma&hellip
Spuneti-le baietilor tineri ca pornogrofia se combate cu monitorul stins si cu Biblia deschisa. Spuneti-le fetelor ca e mai ferice sa fie batatorit covorul din odaita decat cel din fata oglinzii.
Spuneti-ne ca o ora de rugaciune face mai mult decat 10 ore pe yahoo messenger.
Spuneti-ne ca NU vom vedea Canaanul daca credem ca Isus e o stanca pe care o lovesti cand ai nevoie de apa. Spuneti-ne ca Isus nu e o trusa de prim ajutor la care alergi doar cand copilul are o boala fizica, ci e acelasi Domn la care ar trebui parintii sa alerge si cand copiii sunt loviti de boli spirituale.
Spuneti-le celor care vin la 9:25 la adunare si pleaca la 12 fara 5, ca Isus a “stat” mai mult timp pe cruce decat stau ei pe scaun.
Spuneti-ne ca diplomele si carierele noastre fara o viata de pocainta reala palesc in fata Mantuitorului.
NU ne spuneti ca pacatele mici nu sunt importante. Nu ne spuneti doar de HAR ci amintiti-ne ca Christos e si un foc mistuitor. Spuneti-ne ca Recabitii au fost incercati in singurul lucru care il putea face mai usor din tot ce le-a poruncit tatal lor. Cu siguranta era mai usor pentru Ieremia sa le ceara sa bea vin decat sa isi faca case. Si era mai usor si pentru ei sa se scuze ca cel mai mare proroc din tara le-a cerut asta. Spuneti-ne asadar ca parintii nostrii au fost oameni verticali, care au trait Biblia si noi suntem tentati sa “vindem” principiile lor prin caminele studentesti de la facultate.
Spuneti-ne ca bunicii nostrii preferau o vizita la orfani, vaduve sau bolnavi, intre cele doua programe de duminica decat trei ore de somn. Spuneti-ne ca ei posteau 3 zile pe saptamana si mergeau la sapa si lucru la camp toata ziua, iar noi lucram la birou si multi dintre noi nu avem nici macar o zi de post pe saptamana.
Spuneti-ne ca ei plangeau la fiecare predica, noi mai mult zambim.
Spuneti-ne ca praful de pe Biblia noastra ne va condamna in ziua judecatii daca nu o citim si nu o traim.
Cand stiti ca urmeaza o duminica, sau joi, sau orice alta zi cand trebuie sa ne aduceti un mesaj, va rugam stati mai mult pe genunchi decat in fata buletinelor de stiri.
Spuneti-ne dragi predicatori ADEVARUL, fara sa va fie teama ca nu veti fi alesi la urmatoarele alegeri in comitet. Adevarul a biruit in arenele romane, cu atat mai mult va birui unde sunt oameni care doresc sa-l traiasca.
Spuneti-ne sa ne rugam ca Domnul sa scoate proroci, oameni care au daruri de vindecare, nu va multumiti ca in biserica aveti doar oameni care stiu sa spuna poezii. Oratori buni sunt si in lume. Profesionalism gasim si la filarmonica. Ceea ce dorim este mai multe prezenta a Duhului si mai putina prezenta a “noastra”. Mai multa rugaciune si mai putin spectacol. Mai multe predici pentru nevoile noastre si mai putina exegeza si teologie.
Spuneti-ne ca exista si IAD nu doar rai.
Spuneti-ne ca putem sti capitole din Biblie pe de rost si totusi sa ajungem in iad daca nu le implinim.
Spuneti-ne ca putem trai langa oameni ca Pavel si totusi sa ne intoarcem la lucrurile lumii din Tesalonic ca si Dima, daca nu avem o relatie cu Domnul personala.
Nu va multumiti ca aveti in biserica oameni care va lauda. Nu uitati de roaba cu duh de ghicire care s-a luat dupa Pavel si striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.” Diferenta dintre Pavel si alti predicatori a fost ca el nu a amestecat sfintenia cu nelegiurea. Vroia oameni care sa fie sfinti. Si pentru ca vroia asta, a fost batut cu nuiele. De ce? Pentru ca s-a eliberat pe el si pe Sila de&hellipaplauze.
Am citit despre o tanara care 21 de ani nu a fost chemata macar o data la rugaciune cu familia. Si tatal ei slujitor in adunare. Spuneti-le la astfel de parinti ca pocainta din familie e mai importanta decat cea afisata la oricare biserica din tara la amvon.
Chemati-ne mai aproape de Isus, la o viata adevarata de pocainta. Chemati-ne la sacrificiu pentru lucrarea Domnului. Chemati-ne la dragoste si iubire pentru Domnul si pentru frati.
Va multumesc,
Un tanar ce traieste inca in Babilonul acestei lumi, cu fereastra deschisa spre Ierusalim, nu departe de groapa cu lei.
Alegerea sotului /sotiei, si pastrarea dragostei in casnicie
Principiul I. Prima indatorire a sotilor este sa-si iubeasca sotiile (si a sotiilor sa-si iubeasca sotii) (Efes. 5:25,28,29,33).
Iata cateva recomandari pentru pastrarea dragostei:
1. In primul rand, alegeti-va un sot bun sau o sotie buna. Un partener care este cu adevarat bun si amabil, plin de virtute si sfintenie fata de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
2. Nu va casatoriti pana nu sunteti sigur ca puteti iubi in intregime.
3. Nu va pripiti, ci descoperiti mai dinainte toate imperfectiunile care v-ar putea tenta sa va dispretuiti viitorul tovaras de viata (Prov. 18:13).
4. Amintiti-va ca dreptatea cere sa iubesti pe cineva care a renuntat la intreaga lume pentru tine. Pe cineva care e multumit sa fie alaturi de tine in eforturile si in suferintele tale, sa imparta totul cu tine, si care TREBUIE sa fie perechea ta pana la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
5. Amintiti-va ca, in general, femeile sunt fiinte iubitoare si pasionale, si, asa cum isi iubesc mult propria persoana, la fel asteapta multa dragoste si din partea voastra.
6. Amintiti-va ca sunteti sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugala sotiilor voastre inseamna sa refuzati sa indepliniti o indatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui sa va motiveze dragostea.
7. Amintiti-va sa sunteti „un singur trup”; ai facut-o pe sotia ta sa lase pe tatal si pe mama sa, si sa se lipeasca de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
8. Fiti mai atenti la calitatile sotiilor voastre decat la defectele lor. Nu lasati ca observarea defectelor sa va faca sa uitati sau sa le treceti cu vederea virtutile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
9. Nu le exagerati imperfectiunile, pana nu ajung sa va innebuneasca.
Iertati-le, pentru ca asa se cuvine in Domnul. Ganditi-va la fragilitatea sexului lor. Ganditi-va si la propriile voastre deficiente, si cat trebuie sa va rabde sotiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
Iertati-le, pentru ca asa se cuvine in Domnul. Ganditi-va la fragilitatea sexului lor. Ganditi-va si la propriile voastre deficiente, si cat trebuie sa va rabde sotiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
10. Nu starniti raul din partenerii vostri, ci faceti ca binele sa iasa la iveala (Prov. 10:12).
11. Coplesiti-le cu dragoste, si atunci va vor iubi si ele la randul lor, devenind astfel fiinte iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, asa cum focul aprinde focul. Un sot bun este cel mai bun mijloc de a face o sotie buna si iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).
12. Traiti inaintea lor viata unui crestin atent, smerit, iubitor, bland, altruist, rabdator, inofensiv, sfant si ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim.
Principiul II. Sotii si sotiile trebuie sa traiasca impreuna (1 Cor. 7:2-5).
Principiul III. Fie-va scarba nu doar de adulter, ci si de orice duce la infidelitate si la incalcarea legamantului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4-5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2-3; Prov. 2:17
Principiul IV. Sotul si sotia trebuie sa isi gaseasca placerea in dragostea, prezenta si viata celuilalt. Cand sotul si sotia isi gasesc placerea unul in celalalt, acest lucru ii uneste in indatoririle lor, ii ajuta sa lucreze si sa-si poarte poverile mai usor; este o parte importanta a unei casatorii trainice (Prov. 5:18,19).
tradus de F. VIDU
NASCUT DIN NOU 