Paul Negrut Despre Căsătorire, Divorţ si Recăsătorire – 3
Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire 3 – Căsătoria şi divorţul atunci când un partener este necredincios (7:12-16)
În acest paragraf apostolul Pavel explică responsabilitatea partenerului credincios în relaţia de căsătorie cu un necredincios.[1] Căsătoriile mixte la care se referă Pavel sunt cazurile în care într-o familie de necredincioşi unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu.[2] Pavel nu vorbeşte despre o căsătorie încheiată de un credincios cu un necredincios, pentru că acest lucru este interzis: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, întrebarea corintenilor este dacă se schimbă datele problemei maritale atunci când, într-o familie de necredincioşi, unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu? În contextul societăţii păgâne din Corint, este îngăduit unui credincios să divorţeze de partenerul necredincios?
Versetele 12-13 interzic divorţul şi în cazul unei căsătorii mixte (un partener credincios şi altul necredincios). Precizarea lui Pavel cu privire la faptul că această învăţătură este de la el şi nu de la Domnul nu înseamnă că are mai puţină autoritate ca alte părţi din Scriptură. Revelaţia divină pe care Pavel o primeşte în acest caz nu provine dintr-o învăţătură specifică a Domnului Isus în asemenea cazuri, ci este primită de la Duhul lui Dumnezeu (7:40). Prin urmare, la fel ca în cazul căsătoriei între parteneri credincioşi, şi în cazul căsătoriei mixte, divorţul este interzis. Soţul credincios nu are voie să divorţeze de soţia necredincioasă (v. 12) şi nici soţia credincioasă nu are voie să divorţeze de soţul necredincios (v. 13). Interdicţia divorţului este menţionată de patru ori în versetele 10-13 pentru a sublinia cu claritate că legământul unic care uneşte un singur bărbat şi o singură femeie în căsătorie rămâne valabil şi în cazul căsătoriilor mixte.[3]
În versetul 14, Pavel oferă o motivaţie misionară celui credincios pentru a păstra relaţia de căsătorie mixtă. Partenerul care s-a întors la Dumnezeu nu trebuie să privească relaţia de căsătorie cu un necredincios ca pe o povară sau robie, ci ca pe o mare oportunitate. În legământul de căsătorie partenerul necredincios este sfinţit (hagiazo), adică „pus de-o parte” prin partenerul credincios. Termenul „sfinţit” din acest verset nu înseamnă mântuit sau eliberat de păcate, ci „pus de-o parte” pentru a primi în fiecare zi mărturia Evangheliei prin viaţa partenerului credincios. În acelaşi fel, şi copiii rezultaţi din această căsătorie sunt „sfinţi” tot în sensul „punerii de-o parte”, sau expunerii constante la mărturia Evangheliei prin părintele credincios.[4] În cazul căsătoriilor mixte, partenerul credincios are misiunea şi privilegiul de a-şi evangheliza propria familie.
Versetele 15-16 explică ce se întâmplă atunci când partenerul necredincios divorţează. Pavel recunoaşte faptul că într-o lume controlată de cel rău, partenerul necredincios poate decide unilateral să pună capăt relaţiei de căsătorie. Această abandonare a familiei de către partenerul necredincios este interpretată de unii ca fiind baza biblică pentru divorţ şi recăsătorire. Cu toate că această interpretare este foarte populară, trebuie observat că nu are bază biblică. În construcţia argumentului, este greu de demonstrat că divorţul interzis în versetele 10-13 este permis în versetul 15. De asemenea, este greu de demonstrat că recăsătorirea interzisă prin porunca Domnului în versetele 10-13 este îngăduită în versetul 15. Pavel tocmai a demonstrat în versetele 12-14 că legământul de căsătorie în familiile în care ambii parteneri sunt credincioşi este la fel de indisolubil ca legământul de căsătorie în care numai unul dintre parteneri este credincios. Ce înseamnă atunci cuvintele „în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi” din versetul 15? Pavel afirmă că atunci când partenerul necredincios se desparte, partenerul credincios nu este „legat”, adică „înrobit”. Înrobit faţă de ce? Faţă de datoria reciprocă a soţilor în relaţia conjugală aşa cum explică Pavel în capitolul 7:3-5. Atunci când partenerul necredincios se desparte, cel credincios nu este legat sau înrobit să-i satisfacă celuilalt dorinţele conjugale. De asemenea, partenerul credincios nu trebuie să-l urmărească pe cel necredincios care a abandonat familia pentru a-şi reclama drepturile conjugale, căci Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace nu în robie (v. 15). Laney subliniază confuzia pe care o fac unii comentatori care văd în versetul 15 un argument biblic pentru divorţ şi recăsătorire. Astfel, adepţii teoriei divorţului şi recăsătoririi susţin că termenul „legat” din capitolul 7:15 are acelaşi sens ca şi „legat” (o femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul) din capitolul 7:39. Este adevărat că în traducerea în limba română este folosit acelaşi cuvânt, dar în limba greacă sunt folosite două cuvinte cu sensuri diferite. Astfel, în versetul 15 este folosit cuvântul douloo, a aduce în robie, în timp ce în versetul 39 este folosit cuvântul deo, „a lega, a lega puternic”. Pavel foloseşte cuvântul deo în Romani 7:2 şi în 1 Corinteni 7:27, 39 pentru a descrie relaţia de căsătorie care este o „legătură” pe viaţă, căreia numai moartea îi pune capăt. Când Pavel vorbeşte despre a fi „legat” în versetul 15, el are în vedere încetarea obligaţiei conjugale atunci când partenerul necredincios a abandonat familia.[5] De asemenea, trebuie să remarcăm că în versetul 15, apostolul Pavel vorbeşte despre trăirea în pace (încetarea oricăror presiuni prin forţă), nu despre permisiunea de recăsătorire. Pavel nu vorbeşte niciodată despre recăsătorire, decât în cazul în care partenerul a murit (Romani 7:2-3; 1 Corinteni 7:39, 1 Timotei 5:14). Câtă vreme trăieşte partenerul, există doar două posibilităţi: să rămână singur sau reconcilierea.[6] Concluzia din versetul 16 este că motivaţia celui credincios în căsătoria mixtă ar trebui să fie dorinţa de a-l aduce la credinţă pe partenerul necredincios.
[1] Vezi J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 42, 43.
[2] P. Patterson, The Trouble, p. 118.
[3] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 42, 43.
[4] P. Patterson, The Trouble, p. 119.
[5] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 43, 44; P. Patterson, The Trouble, pp. 120, 121.
[6] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 44, 45.
Va urma
În acest paragraf apostolul Pavel explică responsabilitatea partenerului credincios în relaţia de căsătorie cu un necredincios.[1] Căsătoriile mixte la care se referă Pavel sunt cazurile în care într-o familie de necredincioşi unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu.[2] Pavel nu vorbeşte despre o căsătorie încheiată de un credincios cu un necredincios, pentru că acest lucru este interzis: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, întrebarea corintenilor este dacă se schimbă datele problemei maritale atunci când, într-o familie de necredincioşi, unul dintre soţi se întoarce la Dumnezeu? În contextul societăţii păgâne din Corint, este îngăduit unui credincios să divorţeze de partenerul necredincios?
Versetele 12-13 interzic divorţul şi în cazul unei căsătorii mixte (un partener credincios şi altul necredincios). Precizarea lui Pavel cu privire la faptul că această învăţătură este de la el şi nu de la Domnul nu înseamnă că are mai puţină autoritate ca alte părţi din Scriptură. Revelaţia divină pe care Pavel o primeşte în acest caz nu provine dintr-o învăţătură specifică a Domnului Isus în asemenea cazuri, ci este primită de la Duhul lui Dumnezeu (7:40). Prin urmare, la fel ca în cazul căsătoriei între parteneri credincioşi, şi în cazul căsătoriei mixte, divorţul este interzis. Soţul credincios nu are voie să divorţeze de soţia necredincioasă (v. 12) şi nici soţia credincioasă nu are voie să divorţeze de soţul necredincios (v. 13). Interdicţia divorţului este menţionată de patru ori în versetele 10-13 pentru a sublinia cu claritate că legământul unic care uneşte un singur bărbat şi o singură femeie în căsătorie rămâne valabil şi în cazul căsătoriilor mixte.[3]
În versetul 14, Pavel oferă o motivaţie misionară celui credincios pentru a păstra relaţia de căsătorie mixtă. Partenerul care s-a întors la Dumnezeu nu trebuie să privească relaţia de căsătorie cu un necredincios ca pe o povară sau robie, ci ca pe o mare oportunitate. În legământul de căsătorie partenerul necredincios este sfinţit (hagiazo), adică „pus de-o parte” prin partenerul credincios. Termenul „sfinţit” din acest verset nu înseamnă mântuit sau eliberat de păcate, ci „pus de-o parte” pentru a primi în fiecare zi mărturia Evangheliei prin viaţa partenerului credincios. În acelaşi fel, şi copiii rezultaţi din această căsătorie sunt „sfinţi” tot în sensul „punerii de-o parte”, sau expunerii constante la mărturia Evangheliei prin părintele credincios.[4] În cazul căsătoriilor mixte, partenerul credincios are misiunea şi privilegiul de a-şi evangheliza propria familie.
Versetele 15-16 explică ce se întâmplă atunci când partenerul necredincios divorţează. Pavel recunoaşte faptul că într-o lume controlată de cel rău, partenerul necredincios poate decide unilateral să pună capăt relaţiei de căsătorie. Această abandonare a familiei de către partenerul necredincios este interpretată de unii ca fiind baza biblică pentru divorţ şi recăsătorire. Cu toate că această interpretare este foarte populară, trebuie observat că nu are bază biblică. În construcţia argumentului, este greu de demonstrat că divorţul interzis în versetele 10-13 este permis în versetul 15. De asemenea, este greu de demonstrat că recăsătorirea interzisă prin porunca Domnului în versetele 10-13 este îngăduită în versetul 15. Pavel tocmai a demonstrat în versetele 12-14 că legământul de căsătorie în familiile în care ambii parteneri sunt credincioşi este la fel de indisolubil ca legământul de căsătorie în care numai unul dintre parteneri este credincios. Ce înseamnă atunci cuvintele „în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi” din versetul 15? Pavel afirmă că atunci când partenerul necredincios se desparte, partenerul credincios nu este „legat”, adică „înrobit”. Înrobit faţă de ce? Faţă de datoria reciprocă a soţilor în relaţia conjugală aşa cum explică Pavel în capitolul 7:3-5. Atunci când partenerul necredincios se desparte, cel credincios nu este legat sau înrobit să-i satisfacă celuilalt dorinţele conjugale. De asemenea, partenerul credincios nu trebuie să-l urmărească pe cel necredincios care a abandonat familia pentru a-şi reclama drepturile conjugale, căci Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace nu în robie (v. 15). Laney subliniază confuzia pe care o fac unii comentatori care văd în versetul 15 un argument biblic pentru divorţ şi recăsătorire. Astfel, adepţii teoriei divorţului şi recăsătoririi susţin că termenul „legat” din capitolul 7:15 are acelaşi sens ca şi „legat” (o femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul) din capitolul 7:39. Este adevărat că în traducerea în limba română este folosit acelaşi cuvânt, dar în limba greacă sunt folosite două cuvinte cu sensuri diferite. Astfel, în versetul 15 este folosit cuvântul douloo, a aduce în robie, în timp ce în versetul 39 este folosit cuvântul deo, „a lega, a lega puternic”. Pavel foloseşte cuvântul deo în Romani 7:2 şi în 1 Corinteni 7:27, 39 pentru a descrie relaţia de căsătorie care este o „legătură” pe viaţă, căreia numai moartea îi pune capăt. Când Pavel vorbeşte despre a fi „legat” în versetul 15, el are în vedere încetarea obligaţiei conjugale atunci când partenerul necredincios a abandonat familia.[5] De asemenea, trebuie să remarcăm că în versetul 15, apostolul Pavel vorbeşte despre trăirea în pace (încetarea oricăror presiuni prin forţă), nu despre permisiunea de recăsătorire. Pavel nu vorbeşte niciodată despre recăsătorire, decât în cazul în care partenerul a murit (Romani 7:2-3; 1 Corinteni 7:39, 1 Timotei 5:14). Câtă vreme trăieşte partenerul, există doar două posibilităţi: să rămână singur sau reconcilierea.[6] Concluzia din versetul 16 este că motivaţia celui credincios în căsătoria mixtă ar trebui să fie dorinţa de a-l aduce la credinţă pe partenerul necredincios.
[1] Vezi J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 42, 43.
[2] P. Patterson, The Trouble, p. 118.
[3] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 42, 43.
[4] P. Patterson, The Trouble, p. 119.
[5] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 43, 44; P. Patterson, The Trouble, pp. 120, 121.
[6] J. Carl Laney, „No Divorce”, pp. 44, 45.
Va urma
Paul Negrut despre Casătorire, Divorţ, Recăsătorire – 2
Casătorire, Divorţ, Recăsătorire – 2 – Căsătorie, divorţ şi recăsătorire între parteneri credincioşi (7:1-11)
În versetele 1-11, Pavel dă învăţătură cu privire la căsătorie şi divorţ după cum urmează:
a) În versetele 1, 7 şi 8, Pavel afirmă că în împrejurări speciale omul credincios poate considera celibatul ca mod de viaţă pentru că trupul lui este sub controlul Duhului Sfânt. Naşterea din nou transformă nu doar relaţia omului cu Dumnezeu şi cu semenii, ci şi relaţia cu propriul trup. Trupul devine Templul Duhului Sfânt şi, prin urmare, robia poftelor şi instinctelor caracteristice omului nemântuit este înlocuită de viaţa nouă sub legea Duhului de viaţă în Cristos. Acest aspect este deosebit de important pentru că este adresat credincioşilor care locuiau în oraşul renumit pentru ispitele şi păcatele sexuale. În contextul unei societăţi obsedate de sex, Pavel susţine că celibatul de dragul dedicării totale pentru lucrarea lui Dumnezeu (32, 34) este preferabil.[1] Credinciosul nu este robul instinctului sexual, ci dimpotrivă, odată devenit „Templul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:16), el este consacrat lucrării Evangheliei şi este rob ascultării de Cristos.[2] Antropologia şi pneumatologia lui Pavel reprezintă fundamentul teologic pe care se sprijină atât relaţia omului cu propriul său trup, cât şi relaţia de căsătorie. Omul mântuit este Templul Duhului Sfânt.
b) Versetele 2-6 abordează relaţiile dintre soţ şi soţie în contextul datoriei conjugale. Căsătoria este instituită de Dumnezeu, şi apostolul Pavel clarifică modul în care funcţionează familia. Căsătoria este monogamă şi heterosexuală: „fiecare bărbat să îşi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei” (v. 2). În acest model de căsătorie fiecare este obligat să-şi îndeplinească datoria de soţ sau de soţie în contextul dăruirii reciproce. Abuzul sau refuzul conjugal sunt incompatibile cu învăţătura biblică (vv. 3, 4). Abstinenţa conjugală este îngăduită doar în timpul de post şi rugăciune stabilit de comun acord de soţ şi soţie (v. 5). Pretinsa spiritualitate unilaterală a unui partener în detrimentul armoniei conjugale este neacceptabilă. În acest context, trebuie amintită situaţia actuală când din cauza migraţiei economice, foarte multe familii trăiesc separat perioade îndelungate de timp, încălcând astfel învăţătura biblică privitoare la relaţia dintre soţ şi soţie.
c) În versetele 8 şi 9, apostolul revine la tema celibatului ca modalitate de viaţă pentru credincioşii necăsătoriţi şi pentru cazurile de văduvie când aceşti credincioşi sunt hotărâţi să se dedice total în slujba Evangheliei. Din perspectiva lui Pavel, celibatul nu trebuie considerat ca un faliment în găsirea partenerului de viaţă, ci ca pe o oportunitate de slujire în lucrarea Evangheliei. În Efeseni 5, Coloseni 3 şi 1 Timotei, Pavel explică planul lui Dumnezeu cu familia şi cu văduvele tinere care sunt sfătuite să se căsătorească. Se impune însă precizarea că văduvele pe care Pavel le sfătuieşte să se căsătorească sunt cele cărora le-au murit soţii.
d) În versetele 10-11 Pavel enunţă porunca Domnului privind interzicerea divorţului: „Nevasta să nu se despartă de bărbat” (v. 10) „şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta” (v. 11). Pavel interpretează porunca Domnului în termenii indisolubilităţii căsătoriei. F. F. Bruce face următoarea precizare: „Pentru un soţ creştin sau o soţie creştină divorţul este exclus de legea lui Cristos: aici Pavel nu trebuie să-şi exprime propria poziţie datorită faptului că hotărârea Domnului în această problemă este clară.”[3] Trebuie subliniat faptul că din prezentarea pe care Pavel o face învăţăturii lui Cristos în legătură cu viaţa de familie lipseşte „excepţia” din Matei 19:9.[4] Laney susţine că acest lucru are doar două posibile explicaţii: 1) Pavel nu are cunoştinţă despre o învăţătură a lui Cristos care să permită divorţul sau 2) clauza pentru divorţ din Matei 19 nu este valabilă pentru Biserica dintre neamuri.[5] Indiferent care variantă este preferată, Pavel recunoaşte că într-o lume căzută şi imperfectă divorţul este o realitate. Ce cale pot urma credincioşii care au călcat porunca lui Dumnezeu cu privire la căsătorie? Pavel precizează că în urma divorţului, credinciosul are numai două posibilităţi: prima, să rămână pentru totdeauna singur (ne-recăsătorit), sau a doua, reconcilierea cu partenerul. Gordon Fee precizează: „Soţia care s-a întâmplat să divorţeze nu poate folosi starea ei prezentă de femeia necăsătorită ca o scuză pentru a se căsători cu altcineva.”[6] Respectarea acestei învăţături lasă calea deschisă spre reconciliere între soţii separaţi pentru tot restul vieţii lor. O recăsătorire închide uşa împăcării, reîntoarcerii la legământul dintâi la cea (sau cel) care este singura soţie (soţ) legitimă în faţa lui Dumnezeu.
În concluzia acestui paragraf, învăţătura lui Pavel se poate rezuma în felul următor: 1) Domnul porunceşte celor căsătoriţi să nu divorţeze. 2) Dacă au încălcat această poruncă, atunci au doar două posibilităţi: singurătatea sau reconcilierea. În abordarea pastorală, apostolul Pavel nu este adeptul teologiei şi practicii care sacrifică revelaţia divină pentru pretinsa fericire a celor care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.
[1] John Stott, de exemplu, a ales celibatul pentru a se putea dedica în totalitate propovăduirii Evangheliei.
[2] P. Patterson, The Troubled Triumphant Church, Wipf and Stock Publishers, Eugene, OR:, 2002, p. 110.
[3] F. F. Bruce, Paul: Apostle of a Heart Set Free, Grand Rapids, Eerdmans, Grand Rapids, 1977, p. 167.
[4] Pentru clarificarea excepţiei din Matei 5:32 şi 19:9, vezi Paul Negruţ, „Căsătorie, Divorţ, Recăsătorire” în Creştinul Azi, 4/2002 (79), pp. 6, 7.
[5] J. Carl Laney, „No Divorce & No Remariage” în Divorce and Remarriage: Four Christian Views, H. Wayne House, ed., IVP, Downers Grove, IL., 1990, p. 41.
[6] Gordon D. Fee, The First Epistle to the Corinthians, Eerdmans, Grand Rapids, 1987, p. 295.
Paul Negrut Despre Casatorie, Divort si Recasatorie – 1
Căsătorire, Divorţ, Recăsătorire – 1 – Preliminarii
Încă din anul 2002 Consiliul Uniunii a abordat învăţătura biblică despre familie, divorţ şi recăsătorire. În urma acelor dezbateri, am publicat în Creştinul Azi 4/2002 (79) prima parte a unui studiu pe această temă cu titlul „Căsătorie, Divorţ, Recăsătorire”. Dacă precedentul studiu a avut în special un caracter teologic, în cel de faţă prezentăm partea a doua a acestui studiu care este pastoral şi acoperă învăţătura apostolului Pavel cu privire la această temă.[1]
Odată ce am stabilit cadrul teologic al acestei teme, este important să înţelegem cum se aplică în practica de fiecare zi învăţătura biblică. Chiar dacă ne despart douăzeci de secole de perioada apostolică, aşa cum afirmă Solomon, „nu este nimic nou sub soare.” (Eclesiastul 1:9). Prin urmare, aspectele maritale din zilele noastre cum ar fi căsătoria, divorţul şi recăsătorirea sunt în esenţă asemenea celor din secolul I, când Biserica din Corint a cerut Apostolului Pavel clarificări în legătură cu acest subiect.
Aşa cum reiese din afirmaţia „cu privire la lucrurile despre care mi-aţi scris” (1 Corinteni 7:1), reluată sub forma „cât despre” (1 Corinteni 7:25) şi „în ce priveşte” (1 Corinteni 8:1; 12:1; 16:1) în 1 Corinteni, apostolul răspunde la o serie de întrebări primite din partea credincioşilor din Corint. Întrebările cu privire la căsătorie, divorţ şi recăsătorire îşi găsesc răspunsul în capitolul 7 din 1 Corinteni.[2]
[1] Pentru o mai bună înţelegere a acestui articol, se recomandă lecturarea articolului din 2002 cu privire la căsătorie, divorţ si recăsătorire.
[2] Perspectiva paulină asupra divorţului şi recăsătoririi este foarte clar prezentată de J. Carl Laney, „No Divorce & No Remariage” în Divorce and Remarriage: Four Christian Views, H. Wayne House, ed., IVP, Downers Grove, IL., 1990, pp. 40-51. Şi în acest articol şi în cel precedent sunt preluate câteva dintre argumentele lui J. Carl Laney.
NASCUT DIN NOU 