Alegerea sotului /sotiei, si pastrarea dragostei in casnicie

 

 

 

Principiul I. Prima indatorire a sotilor este sa-si iubeasca sotiile (si a sotiilor sa-si iubeasca sotii) (Efes. 5:25,28,29,33).

 

Iata cateva recomandari pentru pastrarea dragostei:

 1. In primul rand, alegeti-va un sot bun sau o sotie buna. Un partener care este cu adevarat bun si amabil, plin de virtute si sfintenie fata de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
 
2. Nu va casatoriti pana nu sunteti sigur ca puteti iubi in intregime.

 3. Nu va pripiti, ci descoperiti mai dinainte toate imperfectiunile care v-ar putea tenta sa va dispretuiti viitorul tovaras de viata (Prov. 18:13).

 4. Amintiti-va ca dreptatea cere sa iubesti pe cineva care a renuntat la intreaga lume pentru tine. Pe cineva care e multumit sa fie alaturi de tine in eforturile si in suferintele tale, sa imparta totul cu tine, si care TREBUIE sa fie perechea ta pana la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
 
5. Amintiti-va ca, in general, femeile sunt fiinte iubitoare si pasionale, si, asa cum isi iubesc mult propria persoana, la fel asteapta multa dragoste si din partea voastra.
 
6. Amintiti-va ca sunteti sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugala sotiilor voastre inseamna sa refuzati sa indepliniti o indatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui sa va motiveze dragostea.
 
7. Amintiti-va sa sunteti „un singur trup”; ai facut-o pe sotia ta sa lase pe tatal si pe mama sa, si sa se lipeasca de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
 
8. Fiti mai atenti la calitatile sotiilor voastre decat la defectele lor. Nu lasati ca observarea defectelor sa va faca sa uitati sau sa le treceti cu vederea virtutile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
 
9. Nu le exagerati imperfectiunile, pana nu ajung sa va innebuneasca.
Iertati-le, pentru ca asa se cuvine in Domnul. Ganditi-va la fragilitatea sexului lor. Ganditi-va si la propriile voastre deficiente, si cat trebuie sa va rabde sotiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
 
10. Nu starniti raul din partenerii vostri, ci faceti ca binele sa iasa la iveala (Prov. 10:12).

11. Coplesiti-le cu dragoste, si atunci va vor iubi si ele la randul lor, devenind astfel fiinte iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, asa cum focul aprinde focul. Un sot bun este cel mai bun mijloc de a face o sotie buna si iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).

12. Traiti inaintea lor viata unui crestin atent, smerit, iubitor, bland, altruist, rabdator, inofensiv, sfant si ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim.

 

Principiul II. Sotii si sotiile trebuie sa traiasca impreuna (1 Cor. 7:2-5).

Principiul III. Fie-va scarba nu doar de adulter, ci si de orice duce la infidelitate si la incalcarea legamantului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4-5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2-3; Prov. 2:17

Principiul IV. Sotul si sotia trebuie sa isi gaseasca placerea in dragostea, prezenta si viata celuilalt. Cand sotul si sotia isi gasesc placerea unul in celalalt, acest lucru ii uneste in indatoririle lor, ii ajuta sa lucreze si sa-si poarte poverile mai usor; este o parte importanta a unei casatorii trainice (Prov. 5:18,19).

tradus de F. VIDU

Principii De Baza Pentru O Casnicie Durabila

Principii care arata cat de necesar este sa evitam tensiunile.

 1. Datoria unirii in casatorie cere unitate. Nu poti fi de acord cu propriul tau trup?

 2. Dezacordul cu partenerul tau iti va aduce durere si neliniste in intreaga viata. La fel cum nu doresti sa te ranesti si iti ingrijesti fara intarziere ranile, tot asa trebuie sa observi orice intrerupere in pacea familiei tale si sa cauti sa o vindeci cat mai repede.

 3. Conflictele racesc dragostea, te fac sa nu-ti mai doresti partenerul. Ranirile separa; e un chin sa fiti legati impreuna de legaturile casatoriei, in timp ce inimile vi s-au instrainat. Daca in interior sunteti adversari, dar in exterior sunteti sot si sotie, casa si placerea voastra se transforma intr-o inchisoare (Prov. 19:13).

 4. Tensiunile  dintre sot si sotie afecteaza viata intregii familii; ei sunt ca o pereche de boi injugati la un jug nepotrivit, care nu pot face nimic folositor din cauza neintelegerilor dintre ei.

 5. Conflictele va impiedica sa va inchinati lui Dumnezeu intr-un mod potrivit; nu va puteti ruga impreuna sau discuta lucruri ceresti, nici nu va puteti ajuta reciproc sufletele (Matei 5:23; 1 Samuel 15:22).

 6. Tensiunile fac imposibila conducerea familiei asa cum se cuvine (Mat 12:25; Mar 3:25; Luca 11:17).

 7. Tensiunile dintre voi va vor expune rautatii lui Satan si ii vor oferi nenumarate ocazii sa va ispiteasca (Iacov 1:13; 1 Cor. 7:5; Iov 2:9).

      Recomandari pentru evitarea tensiunilor.

 1. Pastrati vie dragostea dintre voi. Iubiti-va partenerii mult si cu zel. Dragostea va inlatura mania; cand iubesti mult pe cineva, nu te vei supara pentru orice lucru mic. Cu atat mai putin vei recurge la cuvinte aspre, indepartare de celalalt sau la alta forma de abuz (Lev. 19:8; Psa. 133:1; Prov. 15:17; Rom. 12:10; Rom. 14:19; Rom. 15:1; 1 Cor. 13:4-7).

 2. Atat sotul cat si sotia trebuie sa-si omoare mandria si puternicele sentimente egoiste (Luca 9:23; Psa. 101:5; Prov. 16:5; Prov. 21:4; Prov. 28:25; Mat. 23:12; 1 Petru 5:6). Aceste sentimente duc la intoleranta si insensibilitate. Trebuie sa va rugati si sa lucrati pentru un duh smerit, bland si linistit. O inima ingamfata e deranjata si provocata de fiecare cuvant care pare sa atenteze la parerea ta buna despre propria-ti persoana (Psa. 10:4; Osea. 7:10; Prov. 13:10; Prov. 28:25).

 3. Nu uitati ca amandoi sunteti persoane bolnave, cu multe defecte; prin urmare, asteptati-va la rodul acestor defecte in fiecare dintre voi; nu va prefaceti surprinsi de ele, ca si cum n-ati fi stiut de ele mai dinainte. Hotarati-va sa aveti rabdare unul cu celalalt, amintindu-va ca v-ati luat unul pe altul ca persoane pacatoase, supuse ispitei, imperfecte, si nu ca ingeri, fara pata si desavarsiti (Ier. 17:9; Rom. 7:24; 1 Ioan 1:8).

 4. Amintiti-va si ca sunteti un singur trup; de aceea, nu va simtiti mai jigniti de cuvintele sau greselile celuilalt decat ati fi de ale voastre. Nu te mania pe sotia ta pentru greselile ei mai mult decat te manii pe tine insuti pentru greselile tale. Daca te superi si esti nemultumit din cauza unei rani, fa-o in asa fel incat sa duca la vindecarea ei, nu la infectarea si agravarea partii ranite. Astfel vei transforma mania in mila si vei fi determinat sa te ingrijesti de vindecare (Efes. 4:26; Efes. 4:32; Iacov 1:19).

 5. Hotarati mai dinainte ca atunci cand unul dintre voi pacatuieste prin manie si suparare, celalalt sa il rabde in tacere si blandete pana isi recapata judecata (Efes. 4:2; 1 Cor. 13:4).

 6. Priviti tot timpul inspre viitor si nu uitati ca trebuie sa traiti impreuna pana la moarte, trebuie sa fiti tovarasi de viata unul pentru celalalt, o mangaiere in viata celuilalt, si astfel veti vedea cat de absurd e sa va certati si sa va suparati unul pe celalalt (Ecles. 9:9; Rom. 7:2).

 7. Evitati cat puteti de mult ocaziile de manie si cearta cu privire la familiile voastre (Gen. 2:24).

 8. Daca esti atat de suparat incat nu iti poti pastra calmul, cel putin controleaza-ti limba si nu rosti cuvinte care ranesc si batjocoresc, care atata focul si il intetesc. (Nu-ti starni si mai mult mania, pentru ca astfel doar iti hranesti dorinta fireasca de razbunare). Taci, si asa iti vei recapata mai curand linistea si pacea (Gal 5:15; Iacov 3:5,6,8).

 9. Acela dintre voi care e mai calm si mai rational sa ii vorbeasca celuilalt cu grija si cu judecata (in afara de cazul cand are de-a face cu o persoana obraznica, pentru ca atunci lucrurile se vor inrautati si mai mult). De obicei, cateva cuvinte cumpatate, spuse cu seriozitate, vor avea efectul unui dus rece. Spune-i partenerului tau, atunci cand este manios: „Stii ca asa ceva n-ar trebui sa se intample intre noi; dragostea trebuie sa incheie aceasta discutie si trebuie sa te pocaiesti de aceasta manie. Dumnezeu nu aproba asa ceva, si nici noi nu vom fi de acord cu ce s-a intamplat, dupa ce va trece fierbinteala. Aceasta stare sufleteasca e contrara unui spirit de rugaciune, si acest limbaj e contrar limbajului rugaciunii; trebuie sa ne rugam impreuna; hai acum sa nu mai facem nimic care sa impiedice rugaciunea: apa dulce si apa amara nu curg din acelasi izvor”, etc. Cateva cuvinte de bun simt, calme si smerite, pot opri potopul si pot reinvia ratiunea orbita de pasiune (Prov. 15:18; Mat. 5:9; Psa. 85:8).

 10. Cand ai pacatuit impotriva partenerului tau, marturiseste-i acest lucru si cere-i iertare, apoi uniti-va in rugaciune cerand iertare lui Dumnezeu; acest lucru va actiona in tine ca un preventiv data viitoare. Cu siguranta iti va fi rusine sa faci din nou un lucru pentru care ti-ai cerut iertare inaintea unui om si inaintea lui Dumnezeu (Efes. 4:32; Iacov 5:16).

 selectii ………….R.B Tradus de F.V.