Discutie Intre 2 Embrioni – VIATA VIITOARE – Pilde

Discutie intre 2 embrioni:- Tu crezi in viata de dupa nastere?
– Desigur! Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva… Probabil ca ne aflam
aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce urmeaza.
– Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar
putea sa arate?
– Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici.
Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria
gura…
– Ce ciudat! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar
ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical… Insa ia sa
iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca
deja acum e prea scurt cordonul ombilical.
– Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai
altfel decat ne-am obisnuit noi aici.
– Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se
termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o
permanenta inghesuiala, intr-un intuneric profund.
– Eu nu stiu exact cum va fi daca ne vom naste, dar desigur ca o vom
gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
– Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
– Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara
ea, nu am fi deloc.
– Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa
ca e evident ca nu exista!
– Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum
mangaie lumea din jurul nostru. Stii, eu cred ca viata adevarata ne
asteapta abia de acum incolo!

 

Povestea Lupilor -Alimentatia Inimi – Pilda

Povestea lupilor
O batrâna îi spune nepotului sau despre o lupta care se da în ea. Este o batalie între 2 lupi.
Unul este rau: se înfurie, invidiaza, regreta, lacomeste, e arogant, gelos, orgolios, minte, îsi plânge de mila, se simte inferior, vinovat, e plin de mânie…
Celalalt e bun: e vesel, calm, iubitor, umil, binevoitor, generos, încrezator, optimist, plin de compasiune si credinta, recunoscator…
Nepotul se gândi pentru o clipa apoi întreba:
“si cine va câstiga aceasta batalie?”
Batrâna  i-a raspuns simplu:
“Cel pe care îl hranesc.” 

Pacatul Face Radacini Adinci – Pilda

La un batran calugar, a venit intr-o zi un tanar pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorba in vorba, tanarul ii spuse:- Parinte, sunt destul de rau. As vrea sa ma schimb, dar nu pot. Imi pierd usor rabdarea. Atunci cand ma enervez, vorbesc urat si multe altele. Am incercat sa ma schimb, dar nu am putut. Totusi, eu sper ca dupa ce voi mai creste, voi putea sa ma schimb, nu-i asa ?

– Nu – i-a raspuns batranul. Vino cu mine!

L-a dus pe tanar in spatele chiliei, unde incepea padurea, si i-a spus:

– Vezi acest vlastar, stii ce este ?

– Da, parinte, un puiet de brad.

– Smulge-l!

Tanarul a scos bradutul imediat. Mergand mai departe, calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt, aproape cat un om.

– Acum, scoate-l pe acesta.

S-a muncit baiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit pana la urma sa-l scoata. Aratandu-i un brad ceva mai mare, calugarul i-a mai spus:

– Smulge-l acum pe acela.

– Dar e destul de mare, nu pot singur.

– Du-te si mai cheama pe cineva.

Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai, au tras ce-au tras de pom si, cu multa greutate, au reusit, in sfarsit, sa-l scoata.

– Acum scoateti bradul falnic de acolo.

– Parinte, dar acela este un copac mare si batran. Nu am putea niciodata sa-l smulgem din radacini, chiar de-am fi si o suta de oameni.

– Acum vezi, fiule ? Ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel ? Orice viciu sau orice neputinta pare, la inceput, inofensiva si fara mare importanta, dar , cu timpul, ea prinde radacini, creste si pune stapanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau. Cat este inca mica, o poti scoate si singur. Mai tarziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te sa lasi raul sa ti se cuibareasca adanc in suflet, caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata. Nu amana niciodata sa-ti faci curatenie in suflet si in viata, caci mai tarziu, va fi cu mult mai greu.

„Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou.”

 

Am Cautat Iubirea

 

Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă ca pe un cer de cântec în lumea de dureri. Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă. Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri. Am căutat iubirea ca patrie voioasă ca pe-un pământ edenic de pace troienit, să spun odată clipei: “Rămâi, eşti prea frumoasă!” Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit. Am căutat iubirea ca pe un cer al firii. Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic, să sorb din cupa lumii nectarul fericirii. Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic. Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară, am întâlnit în cale deodată un drumeţ. Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară, o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ. Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri, lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald. Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri, vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald. Şi totuşi în privire avea un cer de taină cum n-am văzut în lume în ochii nimănui. Şi-am vrut să-i smulg povara. Dar am căzut cu spaimă, căci mult prea grea era povara Lui. M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă să aflu ce comoară în sarcină a strâns. Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă, când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns. Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă, un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri. Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi. -Dar unde duci străine povara Ta ciudată, povară de osândă sub care-atât Te-apleci? am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă: -Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci… -Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea, dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt? -Eu… am şoptit în silă, eu… căutam iubirea… -Iubirea? … fu răspunsul străinului. Eu sunt… „