Afirmatiile Noului Testament despre Dumnezeirea lui Isus Hristos

      

      1      Puterea Lui de a ierta pacatele, Ii dovedeste Dumnezeirea, Marcu 2:10 “Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,”

 

 

2        Dreptul de a fi venerat, Ii dovedeste Dumnezeirea, Matei 2:11 ; 8:2 ; 9:18 ; 14:33 „. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.”

 

      „Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat, şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” „

 

       „ Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I s-a închinat, şi I-a zis: „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” „

 

      „ Cei ce erau în corabie, au venit de s-au închinat înaintea lui Isus, şi I-au zis: „Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!” „

 

 

3        Puterile Sale supranaturale, toate minunile cuprinse in Evanghelii, Ii dovedesc Dumnezeirea. 

 

            Marcu 2:11 „„Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, – „scoală-te, ridică-ţi patul,             

    si du-te acasă.””.

    

     Marcu 3:5 „Atunci, rotindu-Şi privirile cu mânie peste ei, şi mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o, şi mâna i s-a făcut sănătoasă.”

 

           Marcu 3: 10-11 „Căci El vindeca pe mulţi şi de aceea toţi cei ce aveau boli, se      înghesuiau spre El ca să se atingă de El.

       Duhurile necurate, când Îl vedeau, cădeau la pământ înaintea Lui, şi strigau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.”

4        Caracterul Sau lipsit de pacat, Ii dovedeste Dumnezeirea. Evrei 7:26 „Şi tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi, şi înălţat mai presus de ceruri „

1 Petru 2:22 „„El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”.”

1 Ioan 3:5 „Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.

       5   Moartea Lui, in locul altora, Ii dovedeste Dumnezeirea

             Evrei 2:9 “Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puţină vreme mai prejos decâ  îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă şi cu cinste”, din pricina morţii, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi.”

6        Invierea Lui trupeasca, Ii dovedeste Dumnezeirea

Romani 1:4 „iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru”

7        Isus Hristos a facut numeroase promisiuni, a caror implinire impune caracter Dumnezeiesc.

           Matei 11:28-27 „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.

            Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

             Matei 28:19-20 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

              Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”

8         Oamenii trebuie sa se increada in El, tot asa cum se incred in Tatal, cea ce demonstreaza Dumnezeirea.

       Ioan 14 ;1-3 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.

             În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă   duc să vă pregătesc un loc.

           Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”.

9           El este creatorul si sustinatorul universului, calitati ce pot fi atribuite numai lui Dumnezeu.

Ioan 1:1-3 „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.

         El era la început cu Dumnezeu.

          Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”

            Coloseni1:16-17 „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.

          El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El.”

10     El are toate insusirile Dumnezeiesti :

          – Omniprezenta

          – Omnistiinta

          – Omnipotenta

      Matei 28:18-20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

       Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

        Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.

         Ioan 16:30 „Acum cunoaştem că ştii toate lucrurile, şi n-ai nevoie să Te întrebe cineva; de aceea credem că ai ieşit de la Dumnezeu.”

 

 

    Selectii din cartea : Profetii Inca Vorbesc – Mesia in Ambele Testamente de Fred John Meldau

NOAPTEA DE CRACIUN – COLINDA

Published in: on 12/17/2008 at 7:27 am  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Alegerea sotului /sotiei, si pastrarea dragostei in casnicie

 

 

 

Principiul I. Prima indatorire a sotilor este sa-si iubeasca sotiile (si a sotiilor sa-si iubeasca sotii) (Efes. 5:25,28,29,33).

 

Iata cateva recomandari pentru pastrarea dragostei:

 1. In primul rand, alegeti-va un sot bun sau o sotie buna. Un partener care este cu adevarat bun si amabil, plin de virtute si sfintenie fata de Domnul (Prov. 18:22; Prov. 19:13,14).
 
2. Nu va casatoriti pana nu sunteti sigur ca puteti iubi in intregime.

 3. Nu va pripiti, ci descoperiti mai dinainte toate imperfectiunile care v-ar putea tenta sa va dispretuiti viitorul tovaras de viata (Prov. 18:13).

 4. Amintiti-va ca dreptatea cere sa iubesti pe cineva care a renuntat la intreaga lume pentru tine. Pe cineva care e multumit sa fie alaturi de tine in eforturile si in suferintele tale, sa imparta totul cu tine, si care TREBUIE sa fie perechea ta pana la moarte (Matei 5:32; Matei 19:9; 1 Cor. 7:39; Col. 3:19; Gen. 2:24).
 
5. Amintiti-va ca, in general, femeile sunt fiinte iubitoare si pasionale, si, asa cum isi iubesc mult propria persoana, la fel asteapta multa dragoste si din partea voastra.
 
6. Amintiti-va ca sunteti sub comanda lui Dumnezeu; a refuza dragostea conjugala sotiilor voastre inseamna sa refuzati sa indepliniti o indatorire pe care Dumnezeu vi-a stabilit-o cu claritate. Prin urmare, ascultarea ar trebui sa va motiveze dragostea.
 
7. Amintiti-va sa sunteti „un singur trup”; ai facut-o pe sotia ta sa lase pe tatal si pe mama sa, si sa se lipeasca de tine (Matei 19:5; Marcu 10:7).
 
8. Fiti mai atenti la calitatile sotiilor voastre decat la defectele lor. Nu lasati ca observarea defectelor sa va faca sa uitati sau sa le treceti cu vederea virtutile (1 Cor. 13:7; Filip. 2:3).
 
9. Nu le exagerati imperfectiunile, pana nu ajung sa va innebuneasca.
Iertati-le, pentru ca asa se cuvine in Domnul. Ganditi-va la fragilitatea sexului lor. Ganditi-va si la propriile voastre deficiente, si cat trebuie sa va rabde sotiile voastre (Ps. 103:14; 1 Cor. 13:7).
 
10. Nu starniti raul din partenerii vostri, ci faceti ca binele sa iasa la iveala (Prov. 10:12).

11. Coplesiti-le cu dragoste, si atunci va vor iubi si ele la randul lor, devenind astfel fiinte iubitoare. Dragostea va aprinde dragostea, asa cum focul aprinde focul. Un sot bun este cel mai bun mijloc de a face o sotie buna si iubitoare (Rom. 12:21; 1 Petru 3:9).

12. Traiti inaintea lor viata unui crestin atent, smerit, iubitor, bland, altruist, rabdator, inofensiv, sfant si ceresc (Efes. 4:1; Col. 1:10; 1 Tes. 2:12; Prov. 11:30; 1 Tim.

 

Principiul II. Sotii si sotiile trebuie sa traiasca impreuna (1 Cor. 7:2-5).

Principiul III. Fie-va scarba nu doar de adulter, ci si de orice duce la infidelitate si la incalcarea legamantului matrimonial (Mat. 5:31,32; 19:9; Ioan 8:4-5, despre adulter; Evrei 13:4; Prov. 22:14; Osea 4:2-3; Prov. 2:17

Principiul IV. Sotul si sotia trebuie sa isi gaseasca placerea in dragostea, prezenta si viata celuilalt. Cand sotul si sotia isi gasesc placerea unul in celalalt, acest lucru ii uneste in indatoririle lor, ii ajuta sa lucreze si sa-si poarte poverile mai usor; este o parte importanta a unei casatorii trainice (Prov. 5:18,19).

tradus de F. VIDU

ALEGE!!! Mos Craciun, bradul sau Isus Fiul Lui Dumnezeu

 

 

Trăim vremea când in case in biserici, Ieslea cu pruncul Isus sânt înlocuite cu Moș Crăciun sau Moș Gerilă si de bradul frumos împodobit, acesta  fiind  centrul atenției. Mai mare preț punem pe împodobirea bradului, decât nașterea Domnului Isus.

    Le spunem copiilor daca nu sânt cuminți Moș Crăciun nu le aduce cadouri. Ce mare neadevăr, ce minciuna spusa de noi copiilor noștri care cu toata inima cred ori ce le spunem.

     Le cerem copiilor sa nu minta sa spună întotdeauna adevărul, le spunem ca Dumnezeu a dat o porunca sa nu minți, sa nu fie nimic mai presus ca Dumnezeu, si noi părinți ce facem? exact inversul, exact ce Dumnezeu ne cere sa nu facem.

      Dece in loc de bradul împodobit nu se face o iesle decorate in toate bisericile, in Biblie nu se spune nicăieri despre brad, aceasta este un obicei si o tradiție care nu se poate rupe de dragul a nu deranja pe nimeni, sau a nu fi criticați sau a fi considerați prea radicali, sau conservativi, este doar un obicei nevinovat vor spune unii, însă acesta atrage privirea si atenția asupra lui, tocmai ce-a ce displace lui Dumnezeu.

      De citi ori in timpul slujbei privirea noastră este furata de bradul frumos împodobit, si gândul nostru merge in alta parte. Privind la brad sigur nu ne gândim la nașterea Domnului Isus, ne gândim, mai de graba la frumusețea  luminilor, la toate decorațiile puse pe el, si suntem curioși cine a avut atâta imaginație.

      In schimb daca ar exista un aranjament cu Pruncul Isus in iesle, Maria si Iosif, pastori si magi, cu siguranța privind acestea, gândul nostru va merge la Bethleem.

      Este Isus centrul sărbători noastre?, colindul nostru i-L mărește pe Fiul lui Dumnezeu? sau  sărbătorim bradul “o brad frumos”, Moș Crăciun-”Moș Crăciun cu plete dalbe”, alți o preamăresc pe Maria mai mult decât pe Domnul Isus, “ave Maria”, este foarte bine ca Maria sa aibă un loc de cinste dar nici decum mai sus ca al Domnului Isus. Întâlnirile si petrecerile de Crăciun aduc cinste Fiului lui Dumnezeu sau ne adunam sa fim împreuna si sa ne simțim bine.

      Haideți dar sa-L onoram si sa-I dam locul de cinste, locul ce I- se cuvine Fiului lui Dumnezeu.

 

 

F.B.

  

%d blogeri au apreciat asta: